|
Cugetările Cuviosului Părinte Vichentie Mălău de la Măn. Secu Acestea au fost scrise cu mâna SfinÅ£iei Sale pe strănile Paraclisului “Adormirea Maicii Domnului” din Mănăstirea Secu
1. Omul rău e cu desăvârÅŸire rău când se preface că e bun.
2. O conştiinţă fără Dumnezeu e ca un tribunal fără judecători.
3. A nu te mânia niciodată e semn de mare înÅ£elepciune.
4. Mânia e o scurtă nebunie.
5. LeneÅŸul e frate cu cerÅŸetorul.
6. Trândăvia e mama tuturor păcatelor.
7. Durerea este o învăţătură.
8. În anii durerii am învăţat să mă rog.
9. A ponegri pe altul e cea mai mare crimă.
10. Altora să ierţi totdeauna, ţie niciodată.
11. Din faptele tale vei fi judecată slugă vicleană.
12. O cameră fără cărţi e ca un trup fără suflet.
13. Acel ce ÅŸtie să înduioÅŸeze ÅŸtie tot.
14. Nimic nu e mai liber ca cugetarea. Sfaturile parintelui Teofil Paraian - parintele bucuriei 1. Cand iubesti pe cineva, il iubesti cu defecte cu tot si cand nu-l iubesti, nu-l iubesti nici cu calitati cu tot.
2. Cand iubesti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseste si inlaturi ceea ce e rau adaugat la fiinta lui.
3. Ce faci, te face!
4. Munca este rugaciunea mainilor.
5. Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie!
6. Pe om nu-l putem ajuta decat in masura in care el insusi vrea sa fie ajutat.
7. Virtutea nu tine de loc ci de om.
8. Sa faci fiecare lucru ca ultimul din viata si singurul prin care te vei mantui.
Păcatul indiferenţei
“Cine se mai intereseaza astazi de aproapele sau? Nimeni. Toti ne ingrijim numai pentru noi insine, insa pentru celalalt nu facem nimic si de aceea vom da socoteala.
Caci Dumnezeu, Care este dragoste, nu ne va ierta aceasta indiferenta a noastra pentru aproapele nostru“.
(Cuv. Paisie Aghioritul, “Epistole. Cale catre Cer”)
“În această luptă mulÅ£i fraÅ£i de-ai noÅŸtri zac la pămînt, acoperiÅ£i de răni, plini de sînge ÅŸi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toÅ£i ne gîndim numai la noi înÅŸine. De aceea ne înecăm cu toÅ£ii.
Numai atunci sîntem tari, atunci sîntem biruitori, cînd nu urmărim interesul nostru; acum însă sîntem slabi ÅŸi ne biruie cu uÅŸurinţă ÅŸi oamenii ÅŸi diavolul, pentru că urmărim numai interesul nostru, pentru că nu ne apărăm unii pe alÅ£ii, nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alÅ£ii obiÅŸnuinÅ£a, alÅ£ii tovarăşii de slujbă, alÅ£ii vecinii; orice altă pricină, afară de credinÅ£a în Dumnezeu; ÅŸi ar trebui ca numai credinÅ£a în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; sîntem prieteni cu iudeii ÅŸi cu păgînii, ÅŸi nu sîntem prieteni cu fiii Bisericii“.
(Sf. Ioan Gura-de-Aur, “Omilii la Matei”)
“… Dacă bunăoară, răspund fratelui meu: “Acum nu pot să te ajut, e vremea rugăciunii“, zicerea mea nu-i câtuÅŸi de puÅ£in scandaloasă, e cuminte ÅŸi dovedeÅŸte evlavie. Dar numai creÅŸtinească nu-i. Dacă judec: Mai degrabă renunÅ£ la dulceaÅ£a slujbei decât să nu-mi ajut fratele, să-l las singur ÅŸi de izbeliÅŸte în necazul lui, să nu-mi fie milă de el, poate provoc scandal ÅŸi smintesc pe vreun fariseu, dar mă port creÅŸtineÅŸte. Dacă mă aflu în extaz ÅŸi nesocotesc nevoia unui bolnav, dau poate dovadă de mare pietate, dar nu-s creÅŸtin“.
(N. Steinhardt, “Daruind vei dobandi”) Responsabilitatea părinÅ£ilor pentru educaÅ£ia copiilor
Dumnezeu a dat primilor zidiÅ£i, lui Adam ÅŸi Evei, marea binecuvântare de a deveni împreună-creatori cu El. În continuare părinÅ£ii, bunicii, etc. sunt ÅŸi ei împreună-creatori cu Dumnezeu, pentru că dăru¬iesc trupul.
Dumnezeu, într-un anumit fel, este obligat să se intereseze de copii. Atunci când copilul se botează, Dumnezeu îi pune la dispoziÅ£ie un înger pentru a-l apăra. AÅŸadar copilul este ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor ÅŸi de părinÅ£ii lui. Îngerul păzitor este întotdeauna lângă el ÅŸi îl ajută. Cu cât creÅŸte copilul, cu atât părinÅ£ii sunt eliberaÅ£i de responsabilităţi. Dacă părinÅ£ii mor, atunci Dumnezeu de sus ÅŸi de aproape, precum ÅŸi îngerul păzitor de aproape, continuă să-l ocrotească necontenit pe copil.
PărinÅ£ii trebuie să-i ajute duhovniceÅŸte pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici ÅŸi uÅŸor se pot tăia. Sunt precum cartoful proaspăt, care se cojeÅŸte uÅŸor, atunci când îl razi puÅ£in. Căci dacă se va învechi trebuie să iei cuÅ£itul pen¬tru a-l curăţa, iar dacă este ÅŸi puÅ£in stricat, trebuie să tai mai în adânc. Atunci când copiii sunt ajutaÅ£i de mici ÅŸi se umplu de Hristos, vor fi lângă El totdeauna. Åži chiar dacă ar devia puÅ£in atunci când vor creÅŸte, datorită vârstei sau a unei rele prietenii, pe urmă iarăşi se vor întoarce la El. Pentru că frica de Dumnezeu ÅŸi evlavia care au adăpat inimile lor încă din vârsta copilăriei nu este cu putinţă să fie uitate vreodată.
Apoi, în perioada adolescenÅ£ei, care este vârsta cea mai grea, grija părinÅ£ilor pentru copiii lor este mai mare, până ce îi vor Å£ine la ÅŸcoală ÅŸi îi vor căsători. Atunci părinÅ£ii să facă tot ceea ce pot pentru a-i ajuta, iar ceea ce nu pot face, pentru că întrece puterile lor, să o încredinÅ£eze Atotputernicului Dumnezeu. Când părinÅ£ii îÅŸi încredinÅ£ează copiii lor lui Dumnezeu, atunci El este obligat să-i ajute în lucrurile care nu se pot face omeneÅŸte. Dacă, de pildă, copiii [adolescenÅ£i] nu ascultă, să-i încredinÅ£eze lui Dumnezeu, iar nu să caute diferite moduri de a-i constrânge. Mama să-i spună lui Dum¬nezeu: “Dumnezeul meu, copiii mei nu mă ascultă. Eu nu pot face nimic. Ai grijă Tu de ei!”.
Alaltăieri, la priveghere mi-a făcut o deosebită impresie o mamă pe care o cunoÅŸteam de multă vreme. A venit să ia binecuvântare. Dar văd că are cu ea numai pe copiii cei mai mari. “Unde sunt cei mici?” o întreb. “Acasă, Părinte, îmi răspunde. Fiind o zi aÅŸa de mare am vrut să venim la priveghere ÅŸi m-am sfătuit cu soÅ£ul: «Deoarece mergem la priveghere ÅŸi nu la distracÅ£ii, Dumnezeu va trimite un înger să-i păzească pe micuÅ£ii noÅŸtri»“. Rar mai întâlneÅŸti astăzi o astfel de încredere în Dumnezeu, pentru că acum, aÅŸa cum a dispărut încrederea copiilor în părinÅ£i, tot astfel a dispărut ÅŸi încrederea părinÅ£ilor în Dumnezeu.
Åži auzi adeseori pe mulÅ£i părinÅ£i spunând: “De ce tocmai copilul nostru să apuce pe un drum rău? Doar noi mergem regulat la biserică”. Åži aceasta se întâmplă pentru că părinÅ£ii nu-I dau lui Hristos ÅŸurubelniÅ£a ca să le strângă puÅ£in copiilor lor vreun ÅŸurub slăbit, ci vor să le facă ei singuri pe toate.
Åži cu toate că există Dum¬nezeu, Care ocroteÅŸte copiii, ÅŸi îngerul lor păzitor este mereu lângă ei, ocrotindu-i ÅŸi el la rândul său, părinÅ£ii se neliniÅŸtesc până se îmbolnăvesc. Åži deÅŸi sunt oameni credincioÅŸi, se comportă ca ÅŸi când nu ar exista Dumnezeu ÅŸi înger păzitor, împiedicând astfel intervenÅ£ia dumnezeiască. În timp ce ar trebui să se smerească ÅŸi să ceară ajutor de la Dumnezeu ÅŸi atunci Bunul Dumnezeu le va ocroti copiii lor.
(Sfântul Ignatie Briancianinov)
Ultimul update la aceasta pagina este din data de 10.01.11
Aceasta pagina a fost vizitata de 2639 ori |