Lumina cunostintei

Pagina religioasa a colegiului

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

 
Home
Actualitate
Cuvantul sfintilor catre tineri
Rugaciuni la diferite trebuinte
Acatiste si rugaciuni audio
Filme ortodoxe
Raspunsuri duhovnicesti
Viata Sf. Nicolae
Acatistul Sf. Nicolae
Galerie foto
Modelele tinerilor de astazi
Păcate. Spovedanie.
Îndreptar de spovedanie -partea 1
Îndreptar de spovedanie -partea 2
Chestionar POST


Cuvantul sfintilor

Cugetările Cuviosului Părinte Vichentie Mălău de la Măn. Secu

Acestea au fost scrise cu mâna Sfinţiei Sale pe strănile Paraclisului “Adormirea Maicii Domnului” din Mănăstirea Secu
 

1. Omul rău e cu desăvârşire rău când se preface că e bun.
2. O conştiinţă fără Dumnezeu e ca un tribunal fără judecători.
3. A nu te mânia niciodată e semn de mare înţelepciune.
4. Mânia e o scurtă nebunie.
5. Leneşul e frate cu cerşetorul.
6. Trândăvia e mama tuturor păcatelor.
7. Durerea este o învăţătură.
8. În anii durerii am învăţat să mă rog.
9. A ponegri pe altul e cea mai mare crimă.
10. Altora să ierţi totdeauna, ţie niciodată.
11. Din faptele tale vei fi judecată slugă vicleană.
12. O cameră fără cărţi e ca un trup fără suflet.
13. Acel ce ştie să înduioşeze ştie tot.
14. Nimic nu e mai liber ca cugetarea.

Sfaturile parintelui Teofil Paraian - parintele bucuriei

1. Cand iubesti pe cineva, il iubesti cu defecte cu tot si cand nu-l iubesti, nu-l iubesti nici cu calitati cu tot.
2. Cand iubesti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseste si inlaturi ceea ce e rau adaugat la fiinta lui.
3.  Ce faci, te face!
4. Munca este rugaciunea mainilor.
5. Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie!
6. Pe om nu-l putem ajuta decat in masura in care el insusi vrea sa fie ajutat.
7. Virtutea nu tine de loc ci de om.
8. Sa faci fiecare lucru ca ultimul din viata si singurul prin care te vei mantui.

Păcatul indiferenţei


“Cine se mai intereseaza astazi de aproapele sau? Nimeni. Toti ne ingrijim numai pentru noi insine, insa pentru celalalt nu facem nimic si de aceea vom da socoteala.
Caci Dumnezeu, Care este dragoste, nu ne va ierta aceasta indiferenta a noastra pentru aproapele nostru“.
(Cuv. Paisie Aghioritul, “Epistole. Cale catre Cer”)

“În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pămînt, acoperiţi de răni, plini de sînge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gîndim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.
Numai atunci sîntem tari, atunci sîntem biruitori, cînd nu urmărim interesul nostru; acum însă sîntem slabi şi ne biruie cu uşurinţă şi oamenii şi diavolul, pentru că urmărim numai interesul nostru, pentru că nu ne apărăm unii pe alţii, nici nu ne întărim cu dragostea cea după Dumnezeu, ci căutăm alte pricini de prietenie: unii neamurile, alţii obişnuinţa, alţii tovarăşii de slujbă, alţii vecinii; orice altă pricină, afară de credinţa în Dumnezeu; şi ar trebui ca numai credinţa în Dumnezeu să lege pe prieteni. Lucrurile însă se petrec cu totul dimpotrivă; sîntem prieteni cu iudeii şi cu păgînii, şi nu sîntem prieteni cu fiii Bisericii“.
(Sf. Ioan Gura-de-Aur, “Omilii la Matei”)

“… Dacă bunăoară, răspund fratelui meu: “Acum nu pot să te ajut, e vremea rugăciunii“, zicerea mea nu-i câtuşi de puţin scandaloasă, e cuminte şi dovedeşte evlavie. Dar numai creştinească nu-i. Dacă judec: Mai degrabă renunţ la dulceaţa slujbei decât să nu-mi ajut fratele, să-l las singur şi de izbelişte în necazul lui, să nu-mi fie milă de el, poate provoc scandal şi smintesc pe vreun fariseu, dar mă port creştineşte. Dacă mă aflu în extaz şi nesocotesc nevoia unui bolnav, dau poate dovadă de mare pietate, dar nu-s creştin“.
(N. Steinhardt, “Daruind vei dobandi”)

            Responsabilitatea părinţilor pentru educaţia copiilor


 Dumnezeu a dat primilor zidiţi, lui Adam şi Evei, marea binecuvântare de a deveni împreună-creatori cu El. În continuare părinţii, bunicii, etc. sunt şi ei împreună-creatori cu Dumnezeu, pentru că dăru¬iesc trupul.
Dumnezeu, într-un anumit fel, este obligat să se intereseze de copii. Atunci când copilul se botează, Dumnezeu îi pune la dispoziţie un înger pentru a-l apăra. Aşadar copilul este ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor şi de părinţii lui. Îngerul păzitor este întotdeauna lângă el şi îl ajută. Cu cât creşte copilul, cu atât părinţii sunt eliberaţi de responsabilităţi. Dacă părinţii mor, atunci Dumnezeu de sus şi de aproape, precum şi îngerul păzitor de aproape, continuă să-l ocrotească necontenit pe copil.
Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia. Sunt precum cartoful proaspăt, care se cojeşte uşor, atunci când îl razi puţin. Căci dacă se va învechi trebuie să iei cuţitul pen¬tru a-l curăţa, iar dacă este şi puţin stricat, trebuie să tai mai în adânc. Atunci când copiii sunt ajutaţi de mici şi se umplu de Hristos, vor fi lângă El totdeauna. Şi chiar dacă ar devia puţin atunci când vor creşte, datorită vârstei sau a unei rele prietenii, pe urmă iarăşi se vor întoarce la El. Pentru că frica de Dumnezeu şi evlavia care au adăpat inimile lor încă din vârsta copilăriei nu este cu putinţă să fie uitate vreodată.
Apoi, în perioada adolescenţei, care este vârsta cea mai grea, grija părinţilor pentru copiii lor este mai mare, până ce îi vor ţine la şcoală şi îi vor căsători. Atunci părinţii să facă tot ceea ce pot pentru a-i ajuta, iar ceea ce nu pot face, pentru că întrece puterile lor, să o încredinţeze Atotputernicului Dumnezeu. Când părinţii îşi încredinţează copiii lor lui Dumnezeu, atunci El este obligat să-i ajute în lucrurile care nu se pot face omeneşte. Dacă, de pildă, copiii [adolescenţi] nu ascultă, să-i încredinţeze lui Dumnezeu, iar nu să caute diferite moduri de a-i constrânge. Mama să-i spună lui Dum¬nezeu: “Dumnezeul meu, copiii mei nu mă ascultă. Eu nu pot face nimic. Ai grijă Tu de ei!”.
Alaltăieri, la priveghere mi-a făcut o deosebită impresie o mamă pe care o cunoşteam de multă vreme. A venit să ia binecuvântare. Dar văd că are cu ea numai pe copiii cei mai mari. “Unde sunt cei mici?” o întreb. “Acasă, Părinte, îmi răspunde. Fiind o zi aşa de mare am vrut să venim la priveghere şi m-am sfătuit cu soţul: «Deoarece mergem la priveghere şi nu la distracţii, Dumnezeu va trimite un înger să-i păzească pe micuţii noştri»“. Rar mai întâlneşti astăzi o astfel de încredere în Dumnezeu, pentru că acum, aşa cum a dispărut încrederea copiilor în părinţi, tot astfel a dispărut şi încrederea părinţilor în Dumnezeu.
Şi auzi adeseori pe mulţi părinţi spunând: “De ce tocmai copilul nostru să apuce pe un drum rău? Doar noi mergem regulat la biserică”. Şi aceasta se întâmplă pentru că părinţii nu-I dau lui Hristos şurubelniţa ca să le strângă puţin copiilor lor vreun şurub slăbit, ci vor să le facă ei singuri pe toate.
Şi cu toate că există Dum¬nezeu, Care ocroteşte copiii, şi îngerul lor păzitor este mereu lângă ei, ocrotindu-i şi el la rândul său, părinţii se neliniştesc până se îmbolnăvesc. Şi deşi sunt oameni credincioşi, se comportă ca şi când nu ar exista Dumnezeu şi înger păzitor, împiedicând astfel intervenţia dumnezeiască. În timp ce ar trebui să se smerească şi să ceară ajutor de la Dumnezeu şi atunci Bunul Dumnezeu le va ocroti copiii lor.

(Sfântul Ignatie Briancianinov)


Ultimul update la aceasta pagina este din data de 10.01.11
Aceasta pagina a fost vizitata de 2287 ori